La baza strategiei Orange de responsabilitate socială se află un cod de etică care ne ghideză comportamentul zilnic, fie că este vorba de modul în care ne tratăm clienţii, de relaţia pe care o dezvoltăm cu colegii, cu furnizorii sau cu acţionarii companiei. Totodată, acordăm aceaşi atenţie şi comunităţii în care ne dezvoltăm activitatea sau mediului încorăjurator. Oferim angajaţilor nostri şanse egale de promovare şi de dezvoltare profesională, lansăm produse şi servicii personalizate, astfel încât clienţii Orange să beneficieze de oferta potrivită. De asemenea, selectăm furnizorii după criterii bine stabilite, ceea ce ne ajută în prevenirea riscurilor. Nu în ultimul rând, ne implicăm în proiecte care aduc un plus de valoare comunităţii.

Mărcile sau brandurile reprezintă suma elementelor concrete sau de natură simbolică, verbale ori vizuale, care identifică în mod unic o companie, un produs sau un serviciu. În parte, mărcile sunt expresia valorilor şi misiunii asumate de către investitori. În parte, ele sunt creaţia managerilor şi angajaţilor, rezultatul acţiunilor lor, al modului lor de raportare la obiectivele şi standardele companiei. Brandurile ţin, în sfârşit, de percepţia publică, de raportul dintre promisiunile mesajelor corporatiste şi aşteptările publicului faţă de companii.

Pentru cei care înţeleg contextualizarea socială a economicului, relaţionarea întreprinderii cu mediul social în care operează nu trebuie să fie surprinzătoare. Din acest punct de vedere, raportarea socială este ceva firesc. Ea poate să fie de natură formală sau informală. Informală atunci când discutăm despre ceva firesc, ceva care a devenit rutină şi care exemplifică exact ceea ce numim contextualizarea socială a economicului.

Trebuie să înţelegem că parteneriatul public-privat nu are nevoie de interventia statului, el începe de la un interes comun între cele două părţi, companii şi comunităţi. Oamenii de afaceri doresc să investească şi să obţină profit. Comunitatile locale doresc să îşi finanţeze nişte proiecte. De regulă, se ajunge la un interes comun. Înainte, oamenii aşteptau bani de la guvern, acum aşteaptă de la Uniunea Europeană. Însă aceşti bani vin de nicăieri, oamenii nu pot fi responsabilizaţi pentru cheltuirea lor.