SOMARO, primul magazin social din România, se deschide la Bucureşti

Imprimare
somaroFundaţia Katharina Turnauer Privatstiftung în cooperare cu Fundaţia ERSTE şi ataşatul comercial al ambasadei Austriei, Dr. h.c. Barbara-Wiebke Schöfnagel, anunţă deschiderea oficială la Bucureşti a primului magazin social din România. Beneficiind de sprijinul Primăriei Sectorului 1, iniţiativa este menită să vină în ajutorul familliilor şi persoanelor cu o situaţie precară, oferindu-le posibilitatea de a cumpăra alimente şi alte bunuri de utilitate zilnică la preţuri simbolice.

Printre partenerii importanţi ai proiectului se numără compania Isovolta SA. Produsele sunt donate de companii private, comercianţi sau producători, printre care se numără BILLA (REWE), Dr. Oetker, GRANO – Italian Fine Food, Rue du pain, A.P.R.I.L. (Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui), Macromex, Oti Trading, Multicip, Tnuva, Ilotti şi Lactate Natura care susţin această iniţiativă.

Aceste companii furnizează SOMARO produse care pot fi consumate dar nu mai sunt destinate comercializării în supermarketuri sau alte magazine - datorită unor deficienţe de ambalaj sau faptului că se apropie de termenul de expirare.   

SOMARO – Social Market Romania – se bazează pe un concept dezvoltat de SOMA Austria care a lansat primul magazin social la Linz, în 1999. Ideea era de a realiza un supermarket care să ofere clienţilor cu venituri foarte scăzute mărfuri ce nu mai pot fi comercializate în magazin. Iniţiativa s-a bucurat de succes astfel că, în prezent, există douăsprezece astfel de magazine sociale iar în 2009 a fost deschis primul magazin în Germania.

“Conceptul SOMARO este extraordinar. Să valorifici produsele care, de regulă, sunt scoase din circuitul comercial la preţuri extrem de scăzute, redând în acelaşi timp demnitatea oamenilor care nu-şi permit în mod obişnuit să meargă la cumpărături şi nu au posibilitatea să aleagă, este un lucru extrem de inteligent. Şi toate acestea printr-un sistem care se susţine singur, prin intermediul veniturilor pe care le generează. Fiecare produs donat celor dezavantajaţi de către persoane individuale sau companii contează cu adevărat. Poate fi văzut ca o donaţie în alimente dar noi îl vedem ca un semn de dragoste. Pentru unii este un dar de viaţă. Vrem să integrăm acolo unde avem de-a face cu segregare, vrem să oferim sprijin celor care se confruntă uneori cu umilinţa, vrem să oferim bucurie celor aflaţi în nevoie”, spune Katharina Turnauer, iniţiator al proiectului SOMARO.

“Deseori, sărăcia nu este doar dureroasă, ci şi umilitoare şi degradantă. SOMARO oferă celor săraci o posibilitate umană şi demnă de a-şi procura produsele strict necesare pentru un trai decent. Pentru Fundaţia ERSTE, faptul că oamenilor li se oferă posibilitatea de a alege ce produse vor să consume sau să folosească reprezintă un important factor ca aceşti oameni să-şi recapete stima de sine. Odată cu acest lucru se va schimba şi percepţia asupra persoanelor care au depins, până acum, în totalitate de acivităţile caritabile. Prin acest proiect, ne străduim să dăm speranţă oamenilor şi să-i ajutăm să privească în viitor, să-şi ia destinul în propriile mâini şi să se simtă parte din societate” declară Karl Franz Prueller, Director al Programului pentru Dezvoltare Socială al Fundaţiei ERSTE

Pentru început, beneficiarii magazinului social vor fi 500 de familii cu venituri reduse, aflate în situaţii dificile (familii monoparentale, familii cu unul sau mai mulţi membri imobilizaţi la pat sau cu dizabilităţi etc.). Familiile au fost selectate de DGASPC Sector 1, împreună cu membrii din conducerea asociaţiei care se ocupă de magazinul social (“Asociaţia SOMARO – Magazinul Social”).  

Clienţii selectaţi primesc o legitimaţie de cumpărături, care poate fi folosită pentru achiziţii de maxim 10 RON/ zi, de trei ori pe săptămână. Luând în considerare preţurile simbolice ale produselor - aproximativ 30%-50% din preţul de discount - se estimează că această sumă permite acoperirea costurilor de achiziţie a produselor de strict necesar pentru familiile selectate.


Katharina Turnauer Privatstiftung
Katharina Turnauer Privatstiftung este o fundaţie privată înfiinţată în 2009 în scopuri caritabile de către familia Turnauer. Scopul său este de uşura suferinţa umană şi a promova dezvoltarea personală. Proiectele sunt în general legate de companiile ce fac parte din Constantia Industries - cum ar fi sprijinirea celor în nevoie ce au legătură cu domeniul respectiv. În cazul unor proiecte precum SOMARO, Fundaţia se bucură de sprijinul unor companii independente precum ISOVOLTA S.A. şi angajaţii acesteia. Proiectele curente ale Fundaţiei inclus sprijinirea angajaţilor aflaţi în situaţii dificile, ajutor direct pentru persoanele în nevoie, SOMARO, primul magazine social din Bucureşti, un program de integrare pentru persoanele afectate de fenomenul migraţiei şi programme de training în management pentru cei care administrează cămine pentru persoanele cu dizabilităţi. Fundaţia oferă sprijin financiar şi uman, suport organizaţional precum şi expertiză în anumite domenii de specialitate.

Fundaţia ERSTE

Fundaţia ERSTE îşi desfăşoară activitatea în regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est unde, împreună cu partenerii săi, implementează numeroase proiecte pentru binele public. Fondată în 2003, şi-a început activitatea doi ani mai târziu, dezvoltând cele trei programe: Dezvoltare Socială, Cultură şi Europa. Fundaţia ERSTE este succesorul legal al primei Bănci de Economii Austriece, “Erste oesterreichische Spar-Casse”, cu o tradiţie de peste 190 de ani, şi este acţionarul majoritar al Grupului Erste. Cele două misiuni ale sale provin din această veche tradiţie: Fundaţia ERSTE asigură viitorul Grupului Erste ca şi companie independentă, şi reinvesteşte profitul în activităţi pentru binele public. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm accesaţi: www.erstestiftung.org