CSR Romania

01 martie 2021

Ultima ora:
Esti in sectiunea: News Evenimente CSR ArcelorMittal inaugureaza Casa Buna la Moinesti alaturi de Habitat for Humanity Romania

ArcelorMittal inaugureaza Casa Buna la Moinesti alaturi de Habitat for Humanity Romania

Email Imprimare PDF
arcelormittal_csrFundaţia ArcelorMittal şi Habitat for Humanity au inaugurat primele 12 locuinţe din Moineşti, cu structură metalică inovatoare, care vor deveni un cămin sigur pentru familiile beneficiare ale proiectului. Acesta este primul rezultat al colaborării Fundaţiei ArcelorMittal cu Habitat for Humanity în România.

„Ceea ce a fost un vis înainte, acum a devenit realitate. Sunt fericită să văd că familiile şi copiii lor se vor muta acum în aceste case. Fundaţia va continua să lucreze împreună cu Habitat for Humanity în România, dar şi în Costa Rica, Argentina şi Africa de Sud. Sperăm ca în curând, să colaborăm şi în alte ţări”, a declarat Felicidad Cristobal, Managing Director al Fundaţiei ArcelorMittal.

Echipa de cercetare şi dezvoltare a ArcelorMittal, în parteneriat cu Habitat for Humanity România, a realizat locuinţele din proiectul Casa Bună, proiectate pe structură metalică, de înaltă calitate şi eficiente din punct de vedere energetic. Concepute pentru câte patru familii, aceste locuinţe de tip cvadruplu oferă soluţia ideală pentru regiunile mai puţin dezvoltate, în special pentru regiunile predispuse la dezastrele naturale. Casele sunt rezistente atât la cutremure, cât şi la uragane. Mai mult, oţelul este un material de construcţie sustenabil, care poate fi reciclat de nenumărate ori, datorită caracteristicilor sale fizice unice.

Parteneriatul dintre Fundaţia ArcelorMittal şi Habitat for Humanity utilizează un model micro financiar care permite beneficiarilor acestor locuinţe, să le achiziţioneze, prin plata ratelor lunare, fără profit. Modelul Habitat încurajează participarea fiecărei familii atât la construcţia propriei case cât şi a celorlalte locuinţe, alături de voluntari din partea angajaţilor ArcelorMittal, precum şi din partea voluntarilor Habitat for Humanity Global Village.

„Sperăm că exemplul dat de Fundaţia ArcelorMittal în parteneriat cu Habitat for Humanity va fi urmat şi de alte companii”, a declarat Willo Brock, Director al Resource Development and Communication – Europa şi Asia Centrală în cadrul Habitat for Humanity. „Casa Bună reprezintă nu doar un model de construire a caselor decente şi accesibile pentru familiile cu venituri mici, dar și un exemplu de parteneriat solid între companii și sectorul non guvernamental în beneficiul comunităților defavorizate. Sperăm că acest sistem inovator se va transforma într-o soluție de construire a locuințelor, ieftină, sigură și eficientă energetic”, a mai adăugat Willo Brock.

„Evenimentele tragice petrecute recent în Haiti şi China au arătat din nou fragilitatea caselor din anumite regiuni ale lumii. Prin combinarea experientei tehnice deţinută de ArcelorMittal, ca cel mai mare producător de oţel din lume, cu viziunea socială a unei organizaţii non profit, precum Habitat for Humanity, Fundaţia ArcelorMittal contribuie la îmbunătăţirea siguranţei şi calităţii vieţii prin intermediul acestor case”, a mai declarat Felicidad Cristobal.

Alt exemplu de implicare din partea ArcelorMittal şi Habitat for Humanity la nivel global este asigurarea unor standarde de viaţă mai ridicate în Argentina, Costa Rica şi Africa de Sud. În viitorul apropiat, sunt aşteptate iniţiative similare în Brazilia, Mexic şi Ucraina.


Despre ArcelorMittal
ArcelorMittal este cea mai mare şi mai globală companie siderurgică, cu operaţiuni în peste 60 de ţări.
ArcelorMittal este lider pe pieţele globale importante, incluzând domeniile auto, construcţii, electrocasnice şi de ambalare, având sisteme performante de cercetare şi dezvoltare, precum şi tehnologice, precum şi rezerve cuantificabile de materii prime şi reţele de distribuţie de top. Compania este prezentă cu unităţi de producţie în 20 de ţări, de pe patru continente, pe toate pieţele-cheie ale industriei siderurgice, de la cele emergente, până la cele mature.
Prin valorile ei de bază, sustenabilitate, calitate şi leadership, ArcelorMittal se angajează să funcţioneze într-un mod responsabil, respectând sănătatea, siguranţa şi bunăstarea angajaţilor săi, contractorilor săi şi comunităţii în care operează. Totodată, se angajează să acţioneze de manieră sustenabilă în privinţa mediului, precum şi a resursele limitate. ArcelorMittal este conştientă de responsabilitatea pe care o are în privinţa combaterii schimbările climatice globale; compania fiind printre primele din industrie care face eforturi pentru a descoperi tehnologii inovatoare, cercetând şi dezvoltând tehnologii şi soluţii de producere a oţelului care contribuie la combaterea  încălzirii globale.
ArcelorMittal este cotat la bursele din New York (MT), Amsterdam (MT), Paris (MT), Bruxelles (MT), Luxemburg (MT) şi la bursele spaniole de la Barcelona, Bilbao, Madrid şi Valencia (MTS).
Pentru mai multe informaţii despre ArcelorMittal vizitaţi: www.arcelormittal.com

Despre Habitat for Humanity

Organizaţia creştină non-profit Habitat for Humanity construieşte şi renovează locuinţe simple și decente pentru şi împreună cu familiile nevoiaşe al căror viitor este afectat grav de condiţiile în care acestea locuiesc. Materialele provin din donaţii şi sponsorizări, iar construcţia este realizată de către voluntari împreună cu familiile beneficiare. Până acum, peste 1.600 de familii din România şi 350.000 de familii din 100 de ţări beneficiază de locuințe construite prin programul Habitat.
Filiala Habitat for Humanity Comăneşti a derulat până acum proiecte de cosntrucţii noi, renovări şi reabilitări precum şi intervenţie după inundaţii. Peste 300 de familii din comunitate au fost ajutate să locuiască decent.
Pentru mai multe detalii vizitaţi www.habitat.ro
Banner