Supliment 22 dedicat transparenţei în CSR-ul românesc

Imprimare
Miercuri, 14 martie, apare un supliment special 22 dedicat Transparenţei şi credibilităţii în practicile de responsabilitate corporatistă. Editat de CSR România, suplimentul cuprinde 12 pagini de materiale aparţinând unor autori şi instituţii prestigioase din domeniul CSR.
Printre alţii, semnează

Global Reporting Initiative:

"Noua generaţie de standarde G3 oferă îndrumări pentru stabilirea conţinutului rapoartelor sociale, în privinţa relevanţei informaţiei cuprinse în rapoarte şi a limitelor inerente raportărilor sociale."

Andreas Steinert (Germania), consultant în CSR, managementul schimbării şi al crizei. În perioada 1992 - 2006 a iniţiat şi coordonat proiectele de CSR pentru una dintre cele mai importante agenţii germane de relaţii publice, Pleon Kohtes Klewes.

"Există numeroase probleme sociale şi de mediu, precum condiţiile de muncă, criza de energie ori schimbările de climă, care vor genera presiuni asupra companiilor. Însă, în definirea politicilor de CSR nu ar trebui să ţinem seama doar de riscurile cu care se confruntă companiile, ci şi de oportunităţile de afaceri create de includerea în strategiile de management a aşteptărilor grupurilor cointeresate".

Arlo Brady (Marea Britanie), doctor în domeniul afacerilor la Queens’ College, Cambridge University, cercetător la Judge Business School, în cadrul aceleiaşi universităţi.

"În majoritatea cazurilor, companiile văd în a fi responsabile social doar un mijloc pentru atingerea altor scopuri. Firmele sunt responsabile social tocmai pentru a fi recunoscute că "fac ceea ce trebuie". Responsabilitatea socială este considerată drept o strategie de prevenire a riscurilor şi de creare de avantaje competitive. Pentru aceste companii este foarte important să demonstreze că sunt responsabile social."

Alţi autori: Echo Research (Marea Britanie, analize de reputaţie a mărcii şi analize stakeholders), Daniel Dăianu (SNSPA), Ioana Braşovean (Asociaţia pentru Relaţii Comunitare), Thomas Loew (Institute 4 Sustainability Berlin).