CSR Romania

03 decembrie 2021

Ultima ora:
Esti in sectiunea: News Comunicate de presa Balul de Caritate de Halloween a obţinut suficiente fonduri pentru a ajuta 1200 de copii săraci să meargă la grădiniţă anul viitor

Balul de Caritate de Halloween a obţinut suficiente fonduri pentru a ajuta 1200 de copii săraci să meargă la grădiniţă anul viitor

Email Imprimare PDF

childrensrightsCea de-a şasea ediţie a balului de Caritate de Halloween, ce a avut loc sâmbătă seara, 30 octombrie, la Palatul Parlamentului, a reuşit să atragă atenția asupra importanței educației timpurii pentru toți copiii și a legiferării învățământului preșcolar obligatoriu.

Nicolas Cage, câştigător al premiului Oscar, a participat la eveniment împreună cu soţia şi fiul său. Domnul Cage, Ambasadorul Bunăvoinței din partea Națiunilor Unite pentru prevenirea consumului de droguri și a infracționalității, se află în România pentru filmările celui mai recent proiect al său, "Ghost Rider 2.

 
Regizorul "Ghost Rider 2", Brian Taylor, l-a prezentat pe Cage audienţei ca fiind o persoană implicată în multe proiecte caritabile. La masa domnului Cage au stat personalităţile ce au primit un premiu de excelenţă din partea Comisiei Europene. Valeriu Nicolae, președinte al fundaţiei Policy Center for Roma and Minorities, a oferit premiul persoanelor publice şi regizorilor implicaţi campania naţională ,,Şcoala te face mare”. Prezenţi la bal au fost Andreea Esca, Andreea Marin Bănică, Dana Deac, Margareta Pâslaru şi Cristian Mungiu care a regizat spoturile din 2010. Daniel Prodan a primit deasemenea un premiu pentru implicarea activă în promovarea incluziunii sociale prin sport.


,,Educaţia este singura cale sigură de a scăpa de sărăcie, pentru indivizi, familii şi naţiuni”, a spus Nicolas Cage. Actorul, câştigător al unui premiu Oscar pentru rolul din "Leaving Las Vegas/ Părăsind Las Vegas" (1995), a devenit conştient de nedreptăţile sociale după ce a jucat în "War Lord/ Traficantul de arme", împreună cu Ethan Hawke, în 2005.
Anul acesta, Balul de Caritate de Halloween a fost organizat sub patronajul al Ministerului Afacerilor Externe. Astfel, Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a mărturisit că se află la eveniment nu pentru că iubeşte Halloween-ul, ci pentru că apreciază ,,ce face Ovidiu Rom pentru a ajuta copiii săraci să beneficieze de educaţie preşcolare."
Livia Jaroka, membru în Palamentul European, căreia Ministrul  Afacerilor Externe i-a înmânat un premiu de excelență, a declarat că „experiența și abilitățile dobândite la grădiniță influențează individul pe tot  parcursul vieții. De aceea educația timpurie este esențială pentru copiii dezavantajați a căror dezvoltare este mai puțin stimulată in mediul familial”.


Leslie Hawke, preşedinte al Asociaţiei Ovidiu Rom, a accentuat că ,,într-o democrație, este responsabilitatea tuturor să se asigure că toții copiii merg la școală – nu doar a guvernului, și nu doar a companiilor mari, dar și a societății civile - și aceștia suntem NOI. ”

Voluntarii ,,acţionari” Bryan Jardine de la Wolf-Theiss şi Adela Vrînceanu de la Oblique au încurajat participanţii să se implice şi să susţină Asociaţia Ovidiu Rom prin donaţii individuale în cadrul balului. BRD Societe Generale, Raiffeisen Bank şi E.ON au fost cei mai generoşi donatori.

Un colier din aur alb de 18 carate, decorat cu 267 de diamante totalizând împreună 4,2 carate, a fost donat de către casa de diamante Rafael & Sons, ca recompensă pentru cea mai mare sumă donată. Acesta a fost câştigat de E.ON pentru 21.000 de euro, care l-a donat înapoi Asociaţiei Ovidiu Rom, pentru a fi folosit în continuare în activităţile de strângere de fonduri. Cu contribuţii apropiate de E.ON au fost Raiffeisen şi BRD.
Concursul tradiţional de costume  a fost câştigat de Radu Florescu şi soţia lui, Helene, vedeta Pro TV, Amalia Enache şi Ela Voineag. Cu toţii au luat acasă câte un aspirator Electolux Ergorapido personalizat de câte un designer român Mihai Albu, Lena Criveanu şi, respectiv, Kristina Dragomir.


Balul de Caritate de Halloween reprezintă evenimentul anual de strângere de fonduri pentru Asociaţia Ovidiu Rom. Cu banii obţinuţi, programul „Fiecare copil in gradiniţă” va susţine 1200 de copii din 20 de comunităţi prin pregătirea cadrelor didactice, materiale educaţionale şi tichete sociale oferite părinţilor ai căror copii au prezenţă de 100%. Suma strânsă în acest an depăşeşte 500.000 de euro.


Loredana a deschis After Party cu interpretarea hitului “It’s in His Kiss”, popular în anii ’50,  cerere specială din partea lui Leslie Hawke. După ea au urcat pe scena Brad Vee and Company.
Misiunea Ovidiu Rom este să aducă fiecare copil sărac în grădiniţă – pentru ca ei să fie pregătiţi  să aibă rezultate bune la învăţătură pentru că ,,copiii care încep tărziu rămân în urmă“.

Banner