CSR Romania

07 februarie 2012

Ultima ora:
Esti in sectiunea: News Comunicate de presa Copacul de hartie si Heineken Romania planteaza la inaltime!
Banner

Copacul de hartie si Heineken Romania planteaza la inaltime!

Email Imprimare PDF
In saptamana 9-13 iunie, Copacul de hartie si Heineken Romania au raspuns invitatiei lansate de Administratia Parcului National Retezat, de a planta jnepeni pe partea superioara a torentului Dragasanu, in cadrul programului "Managementul Conservativ al Habitatelor Alpine ca Sit Natura 2000 in Parcul National Retezat". 


Cinci tone de puieti de jneapan au fost transportate cu elicopterul in Masivul Retezat pentru impadurirea si consolidarea acestei zone foarte abrupte, degradata de pasunatul excesiv al oilor. Pentru refacerea locului au fost facute terase ecologice pe care au fost plantati jnepenii, acestia urmand sa consolideze terenul.

Claudia Catana, coordonatorul proiectului "Copacul de Hartie" si vicepresedintele organizatiei mediaORG, a declarat: "Plantarea din Retezat a fost o experienta frumoasa, plina de adrenalina, prin care am reusit sa contribuim cu ceva la bunastarea parcului national. Timp de o saptamana, ne-am petrecut noptile pe varf de munte, in tabara de corturi, iar in fiecare zi ne-am luptat cu gravitatia pentru a planta jnepenii. Locul de plantare era situat intre doi versanti, intr-o ravena adanca de 30 de metri, unde am petrecut 6 ore pe zi, incercand sa ne tinem echilibrul. Inverzirea Retezatului a meritat cu siguranta tot efortul nostru".

"Am inceput colaborarea cu Copacul de hartie acum cateva luni si am reusit deja sa facem multe lucruri bune impreuna. Am participat la doua plantari - prima in Bucuresti iar acum cea din Retezat, si am organizat un targ de mediu pentru ONG-uri . Sustinem acest proiect cu bucurie si vom continua sa sprijinim Copacul de hartie in actiunile sale de inverzire a mediului inconjurator" a declarat Edwin Botterman, Presedinte si CEO al Heineken Romania.


Despre initiativa Copacul de Hartie:
Copacul de Hartie este o initiativa a organizatiei non-profit MediaORG, lansata in 2007. Proiectul se bazeaza pe un mecanism foarte simplu: colectarea hartiei vanzarea hartiei cumpararea puietilor plantarea puietilor cu ajutorul voluntarilor (persoane fizice sau companii) refacerea mediului. In cadrul acestei initiative, pana acum au fost colectate 183.771 kg de hartie si 24.692 kg de carton. Au fost plantati 1.120 puieti in noiembrie 2007. Pentru mai multe informatii, va rugam sa accesati www.copaculdehartie.ro

Heineken Romania este cel mai mare producator de bere de pe piata din Romania. In 2008, compania si-a anuntat decizia de a deveni principalul partener pentru dezvoltare al proiectului Copacul de hartie. Parteneriatul presupune acordarea de suport in dezvoltarea echipei si a facilitatilor din Bucuresti, extinderea proiectului in alte orase si organizarea unor campanii de plantat arbori in regiunile montane.
Portofoliul de marci oferit de Heineken Romania acopera toate segmentele de piata: Heineken, Zipfer (import), Gosser, Schlossgold, Silva, Ciuc, Golden Brau, Bucegi, Gambrinus, Harghita si Hategana.

Banner