CSR Romania

09 martie 2024

Ultima ora:
Esti in sectiunea: News Comunicate de presa Telekom Romania lansează ediţia 2016 a proiectului Teimplici.ro, cu fonduri totale de până la 70.000 euro

Telekom Romania lansează ediţia 2016 a proiectului Teimplici.ro, cu fonduri totale de până la 70.000 euro

Email Imprimare PDF
teimplici.roTelekom Romania anunţă o nouă ediţie a proiectului Teimplici.ro, care se va concentra pe identificarea proiectelor implementate în comunităţi cu ajutorul noilor tehnologii informatice în domeniile educaţie, sănătate, mediu, inovaţie, dezvoltare şi protecţie socială.

Fiecare organizaţie non-guvernamentală, în parteneriat cu cel puţin o altă organizaţie eligibilă, poate înscrie pe platforma Teimplici.ro maxim trei proiecte, în oricare din cele şase domenii din concurs, respectând tema ediţiei din acest an - Parteneriate inteligente pentru comunitate. Perioada de înscriere a proiectelor este 1– 30 septembrie 2016.

„În primele ediţii ne-am propus să identificăm parteneri de investiţii ONG-uri din România care promovează tehnologiile informatice şi de comunicaţii în beneficiul comunităţilor, prin proiecte în domeniile inovaţie, dezvoltare şi protecţie socială. O să facem tot posibilul ca proiectul Te Implici să continue şi să atragă tot mai multe organizaţii dornice să găsească soluţii creative la nişte probleme reale. În acest sens, Telekom Romania alocă şi anul acesta fonduri de până la 70.000 de euro, echipa fiind determinată să continue graţie rezultatelor pozitive de până acum”, a declarat Ruxandra Vodă, Director Comunicare grupul de companii Telekom Romania.

Organizaţiile eligibile ca parteneri în proiect pot fi organizaţii non-guvernamentale, asociaţii profesionale şi de afaceri, instituţii non-profit din domeniul culturii şi al educaţiei, organizaţii sportive (exclusiv de amatori), organizaţii de tineret, spitale şi alte instituţii medicale.

Printre criteriile de eligibilitate a proiectelor se numără: capacitatea de a genera rezultate sustenabile şi măsurabile; contribuţia ONG-ului să fie de minimum 20% din valoarea întregului proiect; suma solicitată pe proiect să fie de maximum 7.000 euro. Mai multe detalii despre condiţiile de participare şi despre criteriile de eligibilitate a proiectelor sunt disponibile pe website-ul concursului, în secţiunea Regulament.

Proiectele înscrise vor fi evaluate în două etape, astfel: în perioada 3-7 octombrie 2016 vor fi selectate 20 de proiecte finaliste. În a doua etapă, în perioada 13-14 octombrie 2016, cele 20 de proiecte vor fi susţinute în faţa unui juriu, iar până pe data de 21 octombrie 2016 vor fi anunţaţi cei 10 câştigători ai concursului teimplici.ro, ediţia 2016.

Membrii juriului din acest an sunt Cristina Bazavan – blogger, Cristi China-Birta – blogger, Cristiana Bogăţeanu – Membru fondator ONG inventeaza.ro, Lăcrămioara Botezatu – Project Manager www.csrmedia.ro, Oana Suru – Project  Manager, Departament Fonduri Structurale şi Proiecte de Dezvoltare a  Afacerii Telekom Romania, Monica Ioana Popescu şi Florina Şerban - Coordonatori Seniori Comunicare Internă, Evenimente şi Responsabilitate Corporativă Telekom Romania.

Proiectul Teimplici.ro a fost lansat în 2014 printr-un sondaj de opinie la nivel naţional, românii fiind invitaţi să îşi exprime părerea cu privire la cele mai importante direcţii în care ar trebui să se investească în societatea din România. La primele două ediţii au fost desemnate câştigătoare 20 de proiecte, care au fost implementate cu succes şi au avut un număr de 38.335 de beneficiari.
Pe lângă aceste proiecte, alte 8 proiecte au fost susţinute de Fundaţiei Telekom Romania cu 40.000 de euro în 2015.

Telekom Romania este un brand dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii inovatoare, fixe şi mobile, pentru o comunitate extinsă de clienți, cu aproximativ 10 milioane de contracte de servicii. În 2015, Telekom Romania a lansat noul concept comercial MagentaONE, oferind pachete integrate de servicii fix-mobil într-o formă simplificată, atât pentru clienţii persoane fizice, cât şi pentru companii. MagentaONE înseamnă un singur Call Center, o singură factură, o singură aplicaţie MyAccount (inclusiv o aplicaţie pe mobil). Prin MagentaONE, Telekom Romania și-a consolidat poziția de lider în furnizarea de soluții complete de telecomunicații și IT&C pentru companiile din România.

Telekom Romania este prezentă pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România.

Telekom este un brand care aparține Deutsche Telekom, una dintre companiile de top la nivel mondial în industria telecomunicațiilor, cu peste 156 milioane de clienți pentru servicii mobile, 29 milioane de linii fixe și peste 18 milioane linii broadband (la 31 decembrie 2015). Deutsche Telekom este prezent în peste 50 de țări și are circa 225.000 de angajați la nivel mondial.
Banner