CSR Romania

28 februarie 2021

Ultima ora:
Esti in sectiunea: News Comunicate de presa Bucureştenii au apă potabilă, dar ea nu curge şi la robinet

Bucureştenii au apă potabilă, dar ea nu curge şi la robinet

Email Imprimare PDF
Bucureştenii ar putea beneficia de accesul la cea mai ieftină sursă de apă potabilă, dar îi împiedică proasta calitate a apei şi dezinteresul autorităţilor şi al Apa Nova.

Conform studiului ‘’Calitatea apei în Bucureşti – Analiza gestionării resurselor de apă şi a impactului asupra calităţii vieţii” apa potabilă furnizată prin magistralele de distribuţie din Bucureşti îndeplineşte normele europene, însă la nivelul robinetului din locuinţele bucureştenilor apar anomalii ce pot avea efecte grave asupra sănătaţii oamenilor.

Potrivit testărilor lunare întreprinse de  Apa Nova Bucuresti (ANB) şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB), rareori se înregistrează încălcări ale standardelor de calitate în ceea ce priveşte apa potabilă pompată în magistralele de distribuţie.

Din păcate calitatea apei pe magistralele de distribuţie nu este acelaşi lucru cu calitatea apei de la robinet. O testare pilot, independentă, întreprinsă în august 2011 de Centrul pentru Poltici Durabile Ecopolis, a contrazis testările ANB şi DSPMB: astfel, din 10 probe efectuate în 8 apartamente diferite din cele 6 sectoare, 3 probe au prezentat anomalii, dintre care 2 au fost din acelaşi loc. Aceste anomalii – ce pot reprezenta un risc serios pentru sănătatea consumatorilor - se datorează fie stării ţevilor din bloc, fie unor lucrări la reţea.  

”Situaţia este paradoxală: deşi ar avea la dispoziţie o sursă ieftină de apă potabilă care respectă toate standardele de calitate, bucureştenii se văd nevoiţi să cumpere apă îmbuteliată, de 250 de ori mai scumpă decât apa de la robinet şi cu un impact ecologic de 300 ori mai mare. În parte, acest consum este justificat de presupusa proastă calitate a apei de la robinet, cetăţenii necunoscând de unde vine cu adevărat problema” atrage atenţia Arpad Todor, expert cercetare Ecopolis.

Accesul real al bucureştenilor la apa potabilă de calitate, pompată zilnic în sistem, ar putea fi asigurat relativ uşor, cu condiţia ca autorităţile locale şi Apa Nova să acorde atenţia cuvenită adevăratei surse a problemei – starea proastă a ţevilor din blocurile de locuinţe.

„În trei din zece cazuri apa de la robinet nu a fost potabilă, iar principala cauză pare a fi calitatea proastă a ţevilor de bloc. Chiar dacă înlocuirea ţevilor vechi din sistemul blocului este din punct de vedere legal o problemă a asociaţiilor de locatari, autorităţile au obligaţia de a găsi soluţii pentru a garanta bucureştenilor accesul la apă potabilă sigură” conchide Costel Popa, Preşedinte Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis.

Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis propune autorităţilor centrale şi locale o serie de măsuri:

1.    Implementarea unui program de evaluare sistematică a stării sistemelor de distribuţie a apei din interiorul blocurilor. În aceeaşi direcţie, recomandăm ca autorităţile locale şi Apa Nova, care fac momentan exclusiv teste la puncte fixe, să aibă în vedere şi testarea aleatoare a calităţii apei, în special la robinetul consumatorilor.
2.    Obligarea asociaţiilor de proprietari, prin lege şi sub sancţiunea amenzilor, să schimbe conductele în cazul în care se dovedeşte că acestea alterează calitatea apei potabile.
3.    Iniţierea unui program - similar celui de reabilitare termică a clădirilor - prin care asociaţiile de locatari să fie susţinute în efortul de înlocuire rapidă a instalaţiilor neconforme.
4.    Promovarea introducerii de filtre de purificare a apei şi a consumului de apă potabilă de la robinet,.
5.    Introducerea obligativităţii restaurantelor şi instituţiilor de a avea filtre de purificare a apei, pentru a permite angajaţilor şi clienţilor să consume apă de la robinet.

Studiul ‘’Calitatea apei în Bucureşti – Analiza gestionării resurselor de apă şi a impactului asupra calităţii vieţii” este disponibil publicului larg pe site-ul Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis şi va servi drept document de referinţă în negocierile următoare cu autorităţile locale şi centrale.


Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis este o organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în 2009 cu scopul promovării principiilor dezvoltării durabile la nivelul politicilor publice din România.  Raportat la problemele de mediu din ţara noastră, Ecopolis îşi propune să intervină cât se poate de concret, dezvoltând şi promovând politici publice răspuns la problemele structurale cu care ne confruntăm. Direcţiile de acţiune asumate, pe termen lung, de Ecopolis sunt: Cercetare pe probleme de mediu; educaţie şi participare civică ecologică, respectiv watch dog şi advocacy.
Prin seria de studii Ecopolis îşi propune să analizeze evoluţiile dintr-o serie de domenii cu un impact major asupra dezvoltării durabile. Concluziile acestor studii vor face obiectul unor campanii de popularizare menite să stimuleze gradul de informare şi deschiderea populaţiei către acele politici publice cu impact pozitiv asupra mediului pe de o parte şi să asigure preluarea politicilor conturate de experţii de mediul la nivelul deciziilor luate de autorităţi.
Banner