CSR Romania

09 martie 2024

Ultima ora:
Esti in sectiunea: Articole & Analize Raportare CSR Despre transparenţa companiilor sau altor organizaţii în raportarea socială şi de mediu

Despre transparenţa companiilor sau altor organizaţii în raportarea socială şi de mediu

Email Imprimare PDF
suzana_csizsekCred că tema acestui articol ne aduce din nou la discuţia despre responsabilitate corporativă vs responsabilitate socială corporativă vs responsabilitate socială. Ce şi cum ar trebui să facem ca şi comportament organizaţional, şi ce nume ar trebui să poarte acest lucru? În mod clar termenii sunt dinamici şi vor continua să îşi altereze semnificaţia. Eu cred că discuţia este de fapt despre cum orice instituţie, mică sau mare, privată sau de stat, ar trebui, la fel ca şi persoanele private, să dea dovadă de un caracter frumos, de moralitate şi de respectarea semenilor şi a spaţiului în care funcţionează. Din acest motiv, transparenţa în raportarea socială şi de mediu cred că este (sau ar trebui să fie) esenţială pentru orice organizaţie, indiferent de industria din care face parte.

Impactul cel mai mare pe care o organizaţie îl are în comunitate şi asupra grupurilor pe care le afectează direct sau indirect este prin activitatea curentă. Dincolo de profit, număr de angajaţi sau cuantumul taxelor plătite la stat, care reprezintă un impact semnificativ în comunitate, ceea ce determină profund şi pe termen lung structura, gradul de dezvoltare economică, socială, profesională etc. al unei comunităţi, sunt în esenţă practicile sociale şi de mediu ale acelei companii.

Dar să clarificăm mai întâi ce se înţelege prin raportare socială, apoi prin raportare de mediu şi să vedem de ce e importantă transparenţa aici. Pentru a delimita cele două sectoare mă voi folosi de indicatorii propuşi de GRI şi de ISO 26000.

Raportarea socială

Dacă ne uitam la indexul GRI, sub domeniul Social găsim parametrii de raportare precum: practici de muncă şi condiţii decente de lucru, drepturile omului, societate sau produse responsabile. Asta înseamnă că o companie ar trebui să raporteze nu doar asupra numărului de angajaţi, ci şi asupra distribuţiei acestora în funcţie de tipul contractului de muncă, gen, naţionalitate, regiunea din care provin. Cu riscul de a fi plictisiroare voi enumera pentru fiecare dintre parametrii câţiva indicatori. Rostul acestei enumeraţii este să dea o dimensiune despre profunzimea impactului pe care o companie îl are în comunitate. Privind aceşti indicatori ar trebui să realizăm că neştiinţa sau ignoranţa faţă de aceste informaţii nu alterează în niciun fel existenţa lor şi desigur, nici repercursiunile pe care le produc.

Aşadar, tot în categoria resurse umane/condiţii de muncă intră: fluctuaţia numărului de angajaţi în funcţie de vârstă, gen sau regiunea din care provin, detalii despre pachetele de beneficii oferite angajaţilor cu normă întreagă, faţă de cei cu jumatate de normă, numărul angajaţilor acoperiţi de contractul colectiv de muncă, securitate şi sănatate la locul de muncă, instruire şi educaţie, diversitate şi egalitate de oportunităţi.

În categoria drepturile omului (pe care prea des o tratăm ca fiind subînţeleasă, fară să ştim exact ce cuprinde) găsim: practici de investiţii şi achiziţii care includ prevederi privind drepturile omului, proceduri de evaluare a furnizorilor privind respectarea drepturilor omului (gandiţi-vă cam ce impact are prevederea asta dacă eşti o multinaţională care îşi procură materia primă din India sau din China, aşa cum marea majoritate o fac), raportarea incidentelor care au împiedicat libertatea de asociere, de exprimare, de negociere colectivă, număr de ore de instruire pe teme de drepturile omului etc.

La capitolul societate trebuie raportate informaţii cu privire la comunitate, corupţie, conformitate, comportament anticoncurenţial sau participarea la dezvoltarea de politici publice.

Una dintre categoriile cele mai interesante şi care desigur, diferă de la o industrie la alta, este cea legată de produse responsabile. Sunt incluse aici informaţii legate de protecţia consumatorului, etichetarea produselor şi serviciilor, comunicarea de marketing (la noi reglementată de CNA), confidenţialitatea datelor clienţilor şi, desigur, informaţii privind sancţiuni financiare sau de alt tip înregistrate de organizaţie în legatură cu produsele şi serviciile pe care le oferă.

Sigur că enumerarea aceasta este exhaustivă, intimidantă şi probabil peste necesarul unor organizaţii de dimensiuni reduse. Ceea ce este însă foarte important este ca organizaţiile să determine care dintre aceşti parametrii sunt cei mai importanţi şi mai relevanţi pentru activitatea pe care o desfasoară şi contextul social în care se află (de exemplu discriminarea populaţiei indigene pentru noi s-ar putea să nu fie o problemă, dar pentreu canadieni ar putea fi). Pornind de aici cred că orice companie poate determina, cu un minim de efort intelectual, care ar trebui să fie parametrii cheie care îi definesc activitatea, cum şi-ar dori să arate compania din punct de vedere al comportamentului în societate şi să îşi propună nişte obiective. Nu este nevoie de eforturi supraomeneşti sau de acţiuni extreme, ci de o abordare raţională, treptată şi întotdeauna corelând iniţiativele cu activitatea de bază a companiei.

Raportarea de mediu

Exigenţele privind raportarea pe teme de mediu diferă de la o industrie la alta, în funcţie de gradul de risc de mediu pe care acea industrie îl prezintă. Dat fiind că tema mediului cunoaşte deja un istoric de popularizare, voi fi mai succintă în legatură cu temele pe care trebuie raportat. Asta nu înseamnă însă ca ele sunt mai puţin importante. Parametrii care trebui monitorizaţi şi raportaţi sunt: consumul de materiale, de energie (în funcţie de sursă), de apă, iniţiative de reducere a consumului şi a impactului asupra mediului, impact asupra biodiversităţii, emisii şi deşeuri, impact produs de transport şi desigur numărul şi valoarea sancţiunilor înregistrate pe teme de mediu. Din nou, ca şi în cazul raportării pe teme sociale, important nu este să ne hazardăm la acţiuni costisitoare, ci să evaluăm ce este cel mai important pentru organizaţie şi pentru grupurile cointeresate şi să stabilim obiective realiste. De exemplu, cred că este mai eficient să introducem în procesul de selecţie a furnizorilor criterii privind protejarea mediului şi să instruim angajaţii să închidă calculatoarele, decât să ne propunem să înlocuim întreaga flotă de maşini cu modele hibrid.

Standarde de raportare şi impactul acestor informaţii în comunitate


Dacă ne gândim la aceste două teme în termeni de responsabilitate corporativă, atunci probabil că cel mai complex standard de raportare este GRI. De asemenea, în determinarea temelor de raportat şi în stabilirea unei strategii interne în acest sens este foarte util şi ISO 26000, care nu este un standard de certificare, ci mai degrabă nişte principii/directive de responsabilitate socială ce pot fi aplicate de orice organizaţie, fie ea privată sau de stat. De asemenea, pe ambele sectoare, atât social, cât şi de mediu, sunt disponibile diferite tipuri de certificări. Un exemplu probabil arhicunoscut deja este ISO 14000 pe management de mediu, dar ne putem gândi şi la ISO 9000 pentru managementul calităţii sau la aderarea la principiile International Labour Association, la standarde Organisation for Economic Cooperation and Development, United Nations Environmental Programme, UN Global Compact, şi asta pentru a enumera doar cele mai cunoscute iniţiative care pot oferi un gir de calitate pe activitatea unei organizaţii.  

Ceea ce aş vrea să ridic la finalul acestui articol ca şi temă de gândire este impactul acestor evaluări şi raportari pe de o parte asupra celui care se supune lor, pe de altă parte asupra grupurilor cointeresate. Pentru o organizaţie care îşi propune să se autoevalueze (sau inclusiv să solicite un audit) cred că există minim două avantaje. Primul este acela că oferă o o perspectivă mult mai clara asupra felului în care funcţionează acel organism, dincolo de procesele şi şabloanele zilnice după care suntem obişnuiţi să îl percepem. Ca atare s-ar putea să descoperim de ce unele lucruri merg şi altele nu şi să le gasim şi soluţiile pe măsură ce înaintăm cu evaluarea. Poate vom afla că o problemă de retenţie de personal nu este cauzată de pachetul de beneficii financiare oferite, ci de flexibilitatea programului de lucru (proceduri pentru lucrul de acasă sau intervale orare flexibile de lucru) corelat cu vârsta şi genul angajaţilor (de exemplu femei între 25 şi 40 de ani, majoritatea căsătorite şi cu copii, care probabil au în îngrijire şi persoane mai în vârstă din familie). Un al doilea avantaj va fi observat cu siguranţă la nivelul unui management mai eficient al organizaţiei, din punct de vedere timp şi bani. Poate vom folosi mai des tele sau video conferinţa, în loc să folosim maşina sau avionul, poate ne vom închide calculatoarele şi vom stinge lumina când vom pleca de la birou, vom folosi mai des bicicleta sau transportul în comun în loc de maşină.

Aş atrage atenţia asupra faptului că acest demers de transparentizare transferă o parte din responsabilitate şi catre consumatori sau alte grupuri cointeresate. Deşi ne vom confrunta cu o multitudine de informaţii, este responsabilitatea fiecaruia dintre noi să facem selecţia între produse şi servicii şi în funcţie de comportamentul organizaţional pe care vrem să îl susţinem şi în funcţie de valorile morale pe care o companie le promovează. La urma urmei, construim realitatea prin fiecare alegere pe care o facem şi putem influenţa comportamentul diversilor actori din comunitate prin acţiunile noastre (de a cumpara, de a ne asocia şi de a negocia pentru schimbare).

Concluzie: moderaţia şi cumpătarea nu sunt invenţii de ultimă oră! A-ţi gospodări responsabil resursele şi a te gândi la consecinţele pe termen lung nu este o gaselniţă a ultimilor 5-10 ani! Termeni ca sustenabilitate sau responsabilitate socială sunt de fapt o recuperare a raţionalităţii în sectorul privat sau al persoanelor juridice în genere, după o perioadă de explozie a bunăstării şi consumerismului şi oarecare letargie a simţului moral. Nu cred că ar trebui să privim aceste concepte cu rezervă, ca pe nişte capricii sau ca pe o modă, ci ca pe un fel înţelept de a face afaceri. Trebuie să învăţăm măsura şi responsabilitatea chiar dacă oportunităţile consumeriste sau de profit sunt nelimitate. După cum spunea o pildă, postul se ţine cu bugatele pe masă.
Suzana Csizsek
este ofiţer de comunicare şi relaţii publice în cadrul Departamentului de Responsabilitate Corporativă al Raiffeisen Bank. Suzana lucrează în acest department încă de la înfiinţarea acestuia, în aprilie 2008. Printre responsabilităţile sale se număra elaborarea strategiei şi politicii de CSR şi a strategiei de comunicare asociate, precum şi gestionarea bugetului anual de CSR. Totodată, Suzana se ocupă de analiza şi managementul proiectelor de sponsorizare, supervizând implementarea acestora.

Sub coordonarea sa, în 2010, banca a publicat primul raport de CSR, care descrie valoarea şi impactul în comunitate al sponsorizarilor acordate în 2009. Raportul a fost realizat în conformitate cu modelul de măsurare a implicarii în comunitate LBG.

Printre proiectele pe care le-a coordonat sau în care s-a implicat se numără: "I love Velo", "StudentObike", "Raifi Parks", "TEDx Bucharest", "O meserie o sansa la viitor" etc.

Suzana este licenţiată în Filosofie Politică şi Morala, studii absolvite la Universitatea Bucureşti, şi un master pe tema "Peace culture", la Universitatea Barcelona.
Copyright CSR Romania, toate drepturile rezervate
Banner