Organizatiile care doresc să se legitimeze astăzi în mediul social în care operează trebuie să gestioneze într-o manieră strategică dialogul cu grupurile sociale partenere. Această abordare le permite să identifice aşteptările diferitilor parteneri sociali şi de afaceri, să echilibreze interesele acestora, minimizând pe termen lung riscurile care le pot afecta reputatia.

Noţiunea de responsabilitate corporatistă rămâne un concept abstract dacă nu este umplută cu soluţii clare la două întrebări: faţă de cine sunt companiile responsabile şi care sunt responsabilităţile lor morale? Nu există răspunsuri unice la aceste probleme. Răspunsurile la aceste întrebări diferă de la o cultură la alta şi se schimbă odată cu evoluţia teoriilor despre companii, despre rolul lor şi impactul social al mediului de afaceri. Între controverse, o tendinţă şi-a făcut loc şi s-a impus atât în mediul academic, printre teoreticieni, cât şi în mediul de afaceri, printre manageri. În ultimele decenii, un concept, teorii etice şi modele de management oferă celor două întrebări un răspuns împărtăşit de tot mai mulţi.

Niciodată companiile nu s-au aflat mai aprig în vizorul mass-media şi al organizaţiilor non-profit. Politicienii acordă şi ei o atenţie tot mai mare modului în care corporaţiile îşi recompensează managerii, îşi restructurează personalul în perioadele de criză şi interacţionează cu partenerii.

 

Un dialog eficient cu grupurile cointeresate poate fi privit ca un compromis între infinitele aşteptări ale acestor grupuri şi resursele limitate ale companiei. Între acestea nu va exista niciodată un consens deplin. Dată fiind diversitatea intereselor pe care le reprezintă, grupurile sociale doresc să obţină cât mai mult de la companii. Companiile, la rândul lor, sunt nevoite să balanseze în permanenţă costurile şi beneficiile generate de satisfacerea aşteptărilor acestor grupuri.