CSR Romania

26 mai 2017

Ultima ora:
Esti in sectiunea: Articole & Analize Concepte de baza Alexandra Pode, roPot: Dinspre CSR înspre antreprenoriat social, de la periferie către "miezul" afacerii

Alexandra Pode, roPot: Dinspre CSR înspre antreprenoriat social, de la periferie către "miezul" afacerii

Email Imprimare PDF
alexandra_podeUnele dintre cele mai aprinse şi interesante conversaţii pe care le-am avut în ultima vreme cu angajaţi ai unor companii de altfel responsabile social au fost pe urmatoarele trei teme, aparent nelegate între ele, însă despre care cred că ascund un "fir epic" comun şi evident, posibile soluţii comune.

Temele prevalente au fost:
•    Compania mea face acţiuni responsabile social însă eu nu simt că aş câştiga sau că învăţ în nici un fel din această implicare;
•    Mi-aş dori să ştiu cumva că banii pe care îi donez, personal sau ca şi organizaţie, reuşesc să creeze valoare şi pe termen mai lung nu doar să fie „consumaţi” în a susţine rezolvarea unor probleme care vor persista oricum pe termen mediu şi lung;
•    Mi-aş dori să pot contribui cu expertiza pe care o am; de multe ori simt că ceea ce fac lucrând în zona corporatistă este atât de departe de zona de impact social încât parcă nu am cum să ajut cu ceea ce ştiu.

Firul epic comun care transpare, povestea din spatele poveştii, este aceea a unei deconectări între zona de business şi cea de impact social ce are repercursiuni la toate nivelele: în cadrul companiilor unde componenta de CSR este eminamente separată de orice ar însemna core business şi este văzută strict ca un centru de cost, în cadrul organizaţiilor ce generează impact social, însă care de multe ori nu generează independenţa beneficiarilor lor şi schimbarea stării de fapt la nivel sistemic.

Ce ar putea crea o punte peste această deconectare este în opinia noastră antreprenoriatul social. Organizaţii care sunt concentrate pe impact social gândind lucrurile din punct de vedere economic şi construind impactul social pe scheletul unui model de afaceri care se susţine prin oferirea de produse şi servicii.

De ce poate fi interesant pentru o organizaţie corporatistă să fie implicată în susţinerea antreprenoriatului social?

•    Pentru că orice contribuţie într-o iniţiativă de acest tip, organizatională sau individuală nu se „consumă” o singură dată ci intra într-un ciclu în care se regenerează şi contribuie la soluţii sistemice; ca şi exemplu, investind într-o organizaţie care susţine mamele singure în a lucra de acasă şi a face produse ecologice realizate manual, nu susţinem de fapt acele mame pentru câteva luni după care vor veni altele cu aceeaşi nevoie ci investim într-o afacere prin care mamele devin independente şi îşi generează pe termen lung propriile venituri iar investiţia mea nu se "consumă" ci merge către dezvoltare de capacitate de producţie sau de distribuţie permiţându-mi să atrag şi mai multe persoane în acest sistem care le oferă o soluţie auto-sustenabilă pe termen lung;
•    Pentru că vorbim de antreprenoriat social, abilităţile de business devin esenţiale şi îmi este nu doar mult mai uşor ci de-a dreptul necesar să implic ca şi parte a strategiei mele de contribuţie angajaţi care au acele abilităţi de business; la nivel personal, majoritatea celor din business care ajung să interacţioneze cu afacerile sociale se simt mult mai valoroşi şi valorizaţi putând să contribuie cu ceea ce ştiu mai bine şi mai mult, ajung să înţeleagă că impactul social nu este atât de departe de ei şi percepţia despre valoarea socială a ceea ce ştiu şi pot face se modifică dramatic;
•    În marea majoritate a cazurilor, antreprenoriatul social implică inovaţie, eficienţă în consumul de resurse şi o perspectivă diferită asupra modului în care se poate crea valoarea adaugată; a lucra împreună cu o astfel de organizaţie în parteneriat poate genera lecţii importante pentru orice organizaţie, poate fi o sursă de inspiraţie pentru inovare internă şi eficientizarea modului în care se produc rezultatele;

Cu toate cele de mai sus în minte, o soluţie cu care am început să lucrăm şi care poate avea rezultate spectaculoase dacă e implementată corect atât în zona de impact social cât şi în zona de business este dezvotarea de parteneriate şi proiecte de susţinere a antreprenoriatului social. Gândiţi-vă la orice angajat ca la un agent viral, atâta timp cât personal pot fi implicat şi pot aduce o contribuţie într-un business social, la „întoarcerea” în organizaţia mea, pe lângă sentimentul de satisfacţie prin aportul la ceva sustenabil, pot veni cu soluţii şi perspective noi pentru afacerea din care fac parte, creând spaţiu pentru inovare, eficienţă şi relevanţă „la mine acasă”.


Alexandra Pode
este co-fondator roPot, organizaţie ce are ca scop dezvoltarea iniţiativelor de antreprenoriat cu impact social în România. roPot este implicat activ în dezvoltarea start-up-urilor de antreprenoriat social şi a abilităţilor de leadership ce pot produce schimbări sustenabile în organizaţii şi în comunităţi locale. Alexandra este absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, a fost implicată pentru 5 ani într-un ONG internaţional de tineret devenind ulterior trainer şi manager în Human Invest, una dintre companiile lider de piaţă în dezvoltare managerială şi de leadership. Din 2010, roPot este comunitatea care promovează principiile de antreprenoriat social în România şi care susţine iniţiativele autosustenabile ce urmăresc un impact pozitiv în comunitate.
Banner