CSR Romania

09 martie 2024

Ultima ora:
Esti in sectiunea: Articole & Analize Concepte de baza Laura Sgârcitu, Coca-Cola HBC România: De ce ar trebui să susţină companiile voluntariatul

Laura Sgârcitu, Coca-Cola HBC România: De ce ar trebui să susţină companiile voluntariatul

Email Imprimare PDF
laura_sgarcitu_2Din cele mai vechi timpuri până în pragul societăţii pre-industriale şi chiar astăzi în multe ţări ale lumii a treia, ajutorarea reciprocă a oamenilor a fost esenţială pentru supravieţuirea comunităţilor. Probabil în secolul '19, odată cu industrializarea şi introducerea banilor ca modalitate de schimb, ca urmare a dezvoltării marilor aglomerări urbane care au sporit anonimatul, valori ca solidaritatea şi întrajutorarea au pălit.

Arthur Gillette, fost director al diviziei de tineret a UNESCO şi ex Secretar General al Comitetului pentru Voluntariat Internaţional, povesteşte într-un material despre resuscitarea acestor valori în vara de după primul război mondial când, ca antidot la oroarea ce tocmai se încheiase, un grup de voluntari austrieci, englezi, francezi, germani şi elveţieni (mulţi foşti soldaţi în armate inamice), au reconstruit împreună un sat de lângă Verdun, distrus în totalitate în timpul luptei care a costat mai mult de un milion de vieţi.

Aceasta a fost, afirmă Gillete, prima tabără de voluntariat internaţional din care a început mişcarea modernă de voluntariat. Această organizaţie, încă activă, este cunoscută sub numele ei francez, Service Civil International. După modelul S.C.I. s-au dezvoltat organizaţii similare care au luat avânt în anii '20 şi '30 şi care erau văzute mai degrabă ca prilejuri de împrietenire a tinerilor din diverse ţări europene. A fost util în timpul crizei economice din 1929, ca o modalitate de a oferi celor fără serviciu ceva util de făcut în schimbul unei mese calde şi a unui pat.

În 1934, S.C.I. a trimis patru voluntari europeni în India, o echipă care a fost precursoarea Programului Britanic de Voluntariat, Peace Corp-ul american şi a altor programe, precursoare, la rândul lor, a Programului de Voluntariat al Naţiunilor Unite.

Profilul voluntarului s-a modificat considerabil de-a lungul timpului. La început recrutarea acestuia se făcea în locul în care trăia, pentru o activitate care se desfăşura, de regulă, tot acolo. Predomina, demografic vorbind, femeia în vârstă, fără serviciu care lucra în organizaţia respectivă timp îndelungat, uneori pâna la vârsta pensiei când se retrăgea primind ca recunoaştere binecunoscutul ceas de aur şi petrecerea aferentă. Pregătirea acestui voluntar se făcea de către personalul angajat al organizaţiei specific pe sarcina de îndeplinit, timpul acordat de acesta era în timpul orelor normale de lucru, cu ore fixe. Aprecia că munca plătită vs voluntariat poate eroda standardele etice (Zappala, 2001).

Acelaşi autor arată că astăzi recrutarea voluntarului se poate face atât din comunitate cât şi din corporaţie, acesta activează în mai multe locuri şi chiar virtual, profilul lui demografic e adultul tânăr, angajat care câştigă bine dar are puţin timp, care se implică în diverse proiecte, nu e necesar să rămână în organizaţie şi nu dezvoltă un ataşament special faţă de aceasta. El îşi face singur programul şi e, de cele mai multe ori, cel care pregăteşte organizaţia. Recunoaşterea de care are nevoie e dezvoltarea brandului personal, marketingul propriei persoane. În privinţa voluntariatului vs munca plătită e de părere că voluntarul poate fi mai instruit decât personalul plătit.
Zappala numeşte primul profil “voluntariat caritabil”, cel de-al doilea fiind, “antreprenoriat social”.

Astăzi dificultatea nu constă în a găsi voluntari ci în a identifica voluntarii potriviţi organizaţiilor non-profit tot mai “corporatiste”, care au nevoie de persoane care ştiu să folosească computerul, să scrie rapoarte, să acceseze fonduri etc.

Voluntariatul a început să devină şi la noi o practică, tinerilor fiindu-le utilă dovada acestui tip de implicare socială în găsirea unei slujbe.
La rândul lor, companiile susţin activitatea de voluntariat a angajaţilor pentru a-i motiva şi pentru a stabili o legatură mai strânsă cu comunitatea în care activează.
Prin activităţi de voluntariat angajaţii pot dezvolta noi abilităţi cum ar fi asumarea riscului, gestionarea resurselor, managementul timpului, devin mai ataşaţi de companie şi de valorile acesteia şi pot interacţiona mai direct unii cu alţii de pe diverse nivele ierarhice sau din diverse departamente, ceea ce face ca activitatea de voluntariat să îndeplinească şi rolul de team-building.
Implicarea în comunitate a angajaţilor, văzuţi ca ambasadori ai organizaţiei, sporeşte reputaţia companiei, întăreşte legătura dintre comunitate şi companie şi constituie o atracţie pentru potenţialii angajaţi.
O cercetare realizată de MORI în 2003 arata că 60% din angajaţii antrenaţi în voluntariatul corporatist gândesc mai pozitiv despre angajator, iar o cercetare Points of Light/LGB Associates- 2000 arată că 94% din companiile chestionate consideră că voluntariatul sporeşte spiritul moral al angajaţilor.

În condiţiile îmbătrânirii populaţiei, voluntariatul în rândul corporaţiilor devine tot mai important. Ca orice lucru, implicarea în activităţi voluntare are nevoie de exerciţiu, iar practicarea lui în rândul companiilor azi ar putea asigura peste câteva decenii o masă de voluntari la pensie încă în putere, cu venituri mulţumitoare, cu pregătire superioară, care să asiste cealaltă parte a vârstnicilor cu care, conform previziunilor, în 2050, vor alcătui o treime din populaţia României.


Laura Sgârcitu, Specialist Relaţii Publice-Programe Comunitare Coca-Cola HBC România, este absolventă a Facultăţii de Chimie Industrială Gh. Asachi din Iaşi şi a Academiei Internaţionale pentru Studiul Religiilor, Bucureşti. Lucrează pentru Coca-Cola HBC România din 2003, ocupându-se succesiv de comunicare internă, relaţii cu mass-media, relaţii cu autorităţi, iar din 2007 de programe destinate comunităţii.
Banner