CSR Romania

Etică în afaceri înseamnă a introduce în deciziile de zi cu zi şi în strategiile de management şi alte norme decât cele impuse de lege. O companie este responsabilă social în măsura în care ţine seama nu doar de interesele acţionarilor ci de interesele tuturor grupurilor afectate de activitatea ei. Ca atare, etica în afaceri este un cost. Etica în afaceri presupune a abate nişte resurse de la traseul impus de calculul strict al eficienţei economice. Etica în afaceri costă: bani, resurse umane şi de timp, expertiză, oportunităţi, precum investiţii sau dezvoltare. Mai mult, etica în afaceri şi forma ei cea mai vizibilă, implicarea socială a companiilor, sunt opţiuni nedeterminate de lege. În forma clasică a filantropiei corporatiste, în forma reglementată a donaţiei şi sponsorizării ori în forma modernă a programelor de responsabilitate socială corporatistă (RSC) integrate în strategiile de management, implicarea socială a companiilor a fost multă vreme percepută drept un cost mai mult sau mai puţin necesar, un lux al marilor corporaţii.
Implicarea socială, formă a puterii corporatiste
Pe de o parte, implicarea comunitară a constituit apanajul celor puternici, un semn distinctiv al forţei economice. Astfel, ea a luat chipul generozităţii companiilor prospere. Corporaţiile, ca organizaţii deţinătoare de putere economică şi socială, trebuia să îşi asume nu numai rolul de agenţi economici ci şi pe acela de proteguitori ai interesului public, acţionând în sprijinul comunităţilor în vecinătatea cărora operau. Ca membrii înstăriţi ai societăţii, marile companii se simţeau obligate să ajute grupurile sociale defavorizate.
Pe de altă parte, în cazul companiilor din domeniile de risc, precum industria tutunului, alimentară, a medicamentelor, a extracţiei şi prelucrării petrolului, implicarea comunitară a luat forma convenabilă social a strategiilor de management al riscului, fiind considerată o cale eficientă de a preveni şi rezolva crizele create de poluare, de produsele dăunătoare, de condiţiile de lucru improprii.
Pe scurt, până de curând, etica în afaceri şi programele de RSC au fost considerate bijuteria de lux a marilor corporaţii.

Responsabilitatea socială şi micile întreprinderi
Fără a mai fi percepută drept semnul puterii economice, responsabilitatea socială ia astăzi forma civismului corporatist – o modalitate de a crea relaţii de afaceri stabile şi profitabile pentru toate părţile implicate, o modalitate neagresivă, cât mai puţin dăunătoare de a funcţiona în preajma comunităţii, o cale prietenoasă de comunicare cu societatea. În această formă, RSC nu este altceva decât o formă de modernă, deschisă şi flexibilă, de management. Practicile şi programele de responsabilitate socială devin, astfel, accesibile şi tot mai interesante pentru micile întreprinderi din mediul occidental de afaceri.
Într-un studiu* referitor la practicile de afaceri din micile întreprinderi occidentale, sunt evidenţiate câteva trăsături comune IMM-urilor: distincţia dintre management şi acţionariat este vagă, angajaţii având roluri multiple; principalele activităţi privesc rezolvarea problemelor cotodiene; în micile întreprinderi predomină relaţiile şi comunicarea informale. De asemenea, relaţiile interpersonale joacă aici un rol foarte important. Mai mult, în cazul IMM-urilor se poate vorbi de un grad ridicat de interdependenţă în raporturile cu comunităţile; adesea, întreprinderile se implică în viaţa comunităţii realizând acţiuni caritabile. În sfârşit, întreprinderile mici sunt vulnerabile pe piaţă, fiind supuse presiunii determinate de marile companii cărora adesea le furnizează produse şi servicii.
În aceste condiţii, în statele europene occidentale este tot mai mult încurajată adoptarea de către IMM-uri a practicilor de RSC. Standardele şi modelele de responsabilitate socială sunt promovate ca o soluţie la problemele tot mai dificile cu care se confruntă IMM-urile pe piaţa europeană. Incertitudinea generată de presiunea marilor companii, poziţia instabilă pe fostele pieţe tradiţionale forţează micile întreprinderi să se implice în parteneriate strânse, în relaţii cu caracter personal care să ofere încredere. Se remarcă o tendinţă a IMM-urilor de a recompensa instabilitatea pe piaţă cu o sporire a stabilităţii în relaţiile interumane, cu angajaţii, cu partenerii de afaceri, cu clienţii. Implicarea socială a întreprinderilor mici duce la creşterea reputaţiei în comunitate, la îmbunătăţirea imaginii personale a proprietarului şi administratorului, la creşterea încrederii în întreprindere, la creşterea loialităţii faţă de companie. Toate acestea garantează stabilitatea relaţiilor cu partenerii de afaceri, cu angajaţii şi cu comunitatea.

Există însă şi factori care descurajează practicile de responsabilitate socială în IMM-uri*: lipsa de cultură managerială a proprietarilor şi adminstratorilor, concepţia agresivă faţă de piaţă şi concurenţă a managerilor din IMM-uri, stilul de management paternalist şi autoritarist, conservatorismul, refuzul inovaţiei în practicile de afaceri.

Mica afacere românească. Diagnostic
Operând într-un mediu politic ostil şi corupt, născut nefiresc, printr-un transfer de proprietate de la stat către zona privată, uneori pe căi discutabile moral, rezultat al unor experimente adesea nereuşite, precum diferitele forme de privatizare inventate de guverne, capitalul românesc nu a avut răgazul să-şi creeze o identitate proprie, definită în jurul unor valori, al unor principii de operare pe piaţă, al unor practici de management. Afacerea românească este lipsită de anvergură şi perspectivă, este o afacere care rareori urmăreşte să se dezvolte şi să inoveze domeniul în care operează, este vulnerabilă faţă de evoluţiile pieţei şi faţă de schimbările legislative, este o afacere chinuită, făcută din economii de familie, o afacere ce nu aduce pieţei investiţii semnificative, menţinându-se cu greu pe linia de plutire şi căutând moduri de supravieţuire la limita legalităţii.

Mica afacere românească abia izbuteşte să supravieţuiască, nemaiavând resurse să se dezvolte, necum să-şi pună probleme de identitate. Capitalul românesc e lipsit de conştiinţă. Managementul unui astfel de capital e pe masură. Un diagnostic rapid ne arată un management pasiv, insensibil la schimbări din afară, orientat exclusiv către sine, către obiective pe termen scurt; un management nedispus să rişte şi să accepte competiţia ca pe ceva firesc şi dezirabil. Un management închis, vizând doar interesele proprietarilor sau nici măcar pe acestea; un management netransparent şi nedornic de comunicare, atât în raporturile cu proprietarii cât şi în relaţiile cu consumatorii şi cu comunitatea. Un management confuz, în care administraţia se confundă cu proprietarul, deci un management neprofesionalizat, care nu pune mare preţ pe specialişti, pe dezvoltare personală, pe cunoaştere, pe valori profesionale, pe inovaţie. Un management conservator, neinteresat de reformarea culturii organizaţionale şi crispat în faţa schimbării. Un management amoral, situat în afara opţiunii moral – imoral, indiferent la problemele etice ridicate de procesul de decizie şi de raportul dintre companie şi grupurile din afară. Un management cvasi-anomic, care vede în lege – adesea, pe bună deptate – o povară sau o piedică, dacă nu chiar un act răuvoitor al statului; un management care constată că unul din cele mai simple moduri de a obţine profit este încălcarea sau eludarea legii, ori că încălcarea legii nu e întotdeauna sancţionată, părând uneori chiar încurajată de către administraţie şi de către societate. În aceste condiţii, se poate vorbi de o asociere puternică între lipsa de etică şi succesul pe o piaţă în care incertitudinea, neîncrederea în autorităţi şi instabilitatea legislativă par a face parte din regulile jocului.

Deşi s-au născut în culturi de afaceri diferite, deşi operează în contexte diferite, există suficiente analogii între întreprinderile mici româneşti şi cele vest-europene. Aceste asemănări pot sta ca argument pentru ideea după care responsabilitatea socială nu mai este doar un atribut al companiilor multinaţionale ci, pur şi simplu, o condiţie elementară a jocului economic într-o piaţă deschisă. RSC este o soluţie şi pentru IMM-urile româneşti.

---

*David Murillo, Josep M. Lozano, “SMEs and CSR: An Approach to CSR in their Own Words”, în Journal of Business Ethics, Septembrie 2006.

Articol apărut în revista „22”, 26 Ianuarie 2007. Copyright CSR-Romania & revista "22".